Ep. 1
1991 – primăvara
Din toamnă locuiam la București, că eram student. Dublul meu casetofon și cu mine ne-am mutat într-o garsonieră din Drumul Taberei. Avansasem, știam ce a aia FM și ce face el, și aveam un radio preferat, se numea Nova 22, era pe frecvența 92,7 megahertzi. Nova 22 a fost de curînd reactivat în online de unul dintre cei care erau atunci, în ’91, digei: Geo Culda. Atunci făcea un program zilnic împreună cu Cristi, cel cunoscut mai tîrziu sub numele de Matze. Își spuneau Ratonii. Nu era singurul radio unde se foloseau porecle de șmecheri pentru realizatori, mai erau; Bagheera, Mister Big (cu el am fost coleg mulți ani și încă ținem legătura) și multe altele. Oricum de cele mai multe ori oamenii care vorbeau „pe post” îș spuneau doar prenumele.
Nova 22 avea o grilă de programe interesantă, un model care avea să dispară odată cu radioul, pe 31 decembrie 1992. Dar să nu anticipăm. Grila arăta așa: în fiecare zi de lucru, de dimineața pînă la ora 16.00 aveau loc așa-zisele programe „de antenă”, care aveau trei ore, și erau făcute de aceiași oameni în fiecare zi – așa erau Ratonii. Muzică, diverse comentarii, diverse anunțuri, publicitate. După ora 16.00 erau emisiuni diferite de cîte o oră în fiecare zi pînă seara, făcute de realizatori specializați, în funcție de subiectul emisiunii. Ele erau diverse, de la economie la un gen anume de muzică, cum ar fi barocă. Iar noaptea erau chestii mai de subteran: o oră de muzică punk cu Zille, un neamț despre care nu mai știu dacă prezenta în engleză sau în română, unde am auzit prima dată de formația Die Goldenen Zitronen, apoi Metale grele și foarte grele cu Lenți Chiriac care vorbea foarte aproape de microfon și chestia asta se auzea, și așa mai departe. Într-o seară am adormit cu radioul deschis și țin minte că noaptea s-a pornit o furtună teribilă care m-a trezit, dar pînă să mă trezesc complet, aflat în starea aia dintre tărîmuri, am auzit niște urlete groaznice care nu mai încetau, țineau deja de cîteva zeci bune de secunde, știam deja că sînt complet treaz și că nu visez, și mi s-a făcut o frică groaznică. Noroc că după numărul de secunde cuvenite am auzit vocea lui Lenți. „Ați ascultat trupa Agatocles cu piesa…” Cine știe cum sună Agatocles, o trupă de grindcore, înțelege cam cum m-a luat frica aia din somn.
La radio Nova comentariul era decent, spre deosebire de Contact, unde discursul mi se părea superficial, forțat, uneori era chiar ușor agramat. Doar ușor. Spun „spre deosebire de Contact” fiindcă atunci pe toată scala în banda vest erau doar două radiouri: Nova și Contact. Țin minte că o dată am auzit o digeiță spunînd că „danemarchezii (!) consumă x kilograme de pești (!) anual”… Am rîs de ea, oricine o fi fost, acum cunosc trei foste realizatoare de la radio Contact, nu îmi vine să mă gîndesc că vreuna dintre ele ar fost atunci pe tură…
Paranteză: povestea asta cu banda vest e și ea relevantă pentru perioada respectivă, fiindcă cele două benzi de frecvență reprezentau cumva viitorul și trecutul, cele două orînduiri de pe cele două părți ale Cortinei de Fier, estul și vestul Europei. Banda est se întindea de pe la 67 pînă la 87 Mhz, iar banda vest peste 87.0 pînă pe la 104. Chestia era că aparatele de radio din est nu prindeau ce era pe banda vest și invers. Iar viitorul urma să fie al benzii vest, al aparatelor de radio occidentale, care începuseră să vină (cum era și al meu care în timp și-a căpătat porecla de Porcul fiindcă era mai rotunjit așa).
Revenind la comentariile de la radio, atunci în 1991, nu se spunea mare lucru.
Cam ca în ziua de azi la cele mai multe radiouri. Dar pentru mine cel mai important era să pot spune și eu o dată „bună ziua București, la microfon Marius Vintilă…” Io, bă, io, să vedeți ce cool am să fiu azi…așa că am decis să fac o încercare să ajung la un radio din ăla, chiar dacă digeii mai greșeau cu gramatica…