Ep.2
Aproximativ 1992, aproximativ primăvara.
Foarte puțini dintre apropiații mei știu – iar dintre cei care știu foarte puțini își mai amintesc – că primul radio la ușa căruia am bătut (literalmente) a fost Contact. Nu îmi plăcea nici ce muzică difuzau (Contact întotdeauna a fost un CHR – contemporary hit radio), nici ce spuneau. Acolo s-a inventat intervenția scurtă care începea cu ora, continua cu vremea sau piesa și se încheia cu urarea “audiție plăcută”, pe care o urăsc pînă în ziua de azi. Fără conținut serios, cum ar fi politică, social sau orice domeniu sau subiect pe marginea căruia oamenii ar fi putut avea păreri diferite.
Dar erau anii ‘90. Ai mei, deși nu mi s-au plîns niciodată, nu mă mai puteau susține la facultate din două salarii de dascăl împuținate grav de inflație, așa că aveam de nevoie de un giob. Radio Contact era la zece minute de mers pe jos de căminul din Regie unde locuiam, era totuși unul dintre puținele radiouri din România, așa că puteam trece drept o persoană destul de cool dacă m-aș fi angajat acolo. Mofturile mele legate de conținutul difuzat mai puteau aștepta. Mă dădeam eu deștept că ascultam Muddy Waters și Jethro Tull și Pink Floyd iar la Contact se auzeau mai ales “șlagăre” cu MC Hammer și alte mizerii asemănătoare, dar cum se spune nevoia te învață – te învață uneori tot felul de prostii, inclusiv să faci compromisuri.
În anii aceia dacă radioul avea nevoie de “redactori” pur și simplu dădea un anunț pe post. Se caută, se cere, trimiteți casetă demo… Așa că în momentul în care l-am auzit pe următorul, m-am prezentat cu o casetă demo la sediul Contact de la ultimul etaj din fosta clădire a ICECHIM. Am bătut la ușă, cineva mi-a deschis, cred că era o femeie, i-am spus ce voiam cu capul dat pe spate fiindcă ușa era la capătul unei scări din trei trepte de unde ea m-a privit de sus fără să mă invite înăuntru, i-am dat caseta și asta a fost. Nu ne suna, te sunăm noi. Adică îți scriem, că la vremea aia în București nu era nici telefonie mobilă, nu erau nici măcar pagere.
Acum, caseta mea demo spunea totul despre posibilitățile dar și despre relațiile mele. Fusese înregistrată în camera mea la microfonul “Porcului” – un dublu casetofon SONY vestit în tot căminul fiindcă uneori era singurul lucru care se auzea noaptea în tot căminul. Microfonul lui era de fapt o gaură asemănătoare orificiului unde intră o mufă jack mică. Nu știam pe nimeni cu studio, pe nimeni care știa pe cineva cu studio, pe nimeni care lucra la alt radio. Nu aveam cum să mixez vocea cu piesele de aceea am ales să trag doar vocea. Am înregistrat vreo trei intervenții care să tot fi avut un minut, le-am ascultat, am calat caseta, adică am potrivit banda la începutul intervenției și gata.
Nu ne căuta tu, te căutăm noi.
Ăsta a fost episodul meu cu Radio Contact. Nu și al lor cu mine.