Versiunea mea despre Ucraina

De aproape șapte ani urmăresc în paralel atît instituțiile de presă corporatiste sau „oficiale” cît și pe cele independente, mai ales pe cele de stînga, fiindcă aceasta este perspectiva mea. Am o experiență semnificativă în presă, vreo 15 ani, și știu că orice corporație de presă are o agendă. Chiar dacă nu înclină balanța politică într-o parte sau în alta, instituția de presă este în orice caz tributară clienților care cumpără publicitate. De exemplu, Coca Cola poate pune și Cialis în supa ei, că nu vom vedea vreun reportaj pe la televiziuni decît dacă batista nu poate fi aruncată pe țambal la timp. Singura modalitate în care presa poate fi independentă, și deci cît de cît obiectivă este cînd instituția se susține direct din banii audienței, prin donații directe. Spun cît de cît fiindcă obiectivitatea este un obiectiv (joc de cuvinte intenționat) extrem de greu de atins, fiind influențată de cele mai banale detalii, cum ar fi așezarea în pagină, ordinea știrilor, nemaivorbind despre orientarea politică a autorului. De fapt, nu cred că există presă obiectivă, în schimb e de apreciat cînd jurnalistul este onest, chiar și acesta fiind un caz destul de…

Continue Reading